ireversibil

Noaptea, iubito

când ochii se cuibăresc într-ai mei
mult după ce pielea nu mai respiră greu,
oasele noastre sclipesc ca jarul
viu.

Orb să fiu, iubito
și tot aș vedea stropii grei de lavă
țâșnind dintre umerii noștri aliniați
unul cu altul cu marginea mării
goi.

Sclipitori, iubito
ca doi delfini săgetând orizontul
cu spinările arcuite precum
coapsele tale iubindu-mi
gura,

sclipitori, iubito
precum ochii de panteră în noapte
spălând de sânge pielea fumegândă,
la fel ca limba ta care îmi mângâie
mintea,

sclipitori, iubito
cum doar firele tale de păr sunt în soare
și în ochii mei uscați de atâta lumină,
cu care mă învălui când inima mea
cântă.

Suntem, iubito,
crescuți din strălucirea crudă a lunii pline 
din magma ce se scurge prin soarele negru,
din miliardele de tonuri ale iubirii șoptite 
de briză,

Sclipitori, iubito.

Ascultă "ireversibil" pe #SoundCloud

straniu în strană

 

...unu 2 3,
unu doi 3,
unu doi trei...

...cine a inventat valsul
trebuie că și-a auzit inima
plutind
imaginându-și dansul
nemurind...

Ce este zgomotul acesta straniu
gândul unu, al doilea, trei,
trei doamne și tot vrei
să le aud la mine-n craniu
ca un tropot de teriantrop
transformat din lup în strop
și-napoi în tigru șchiop

...unu unu unu,
doi 3 doi,
3...
...faldurile încurcă gânduri printre pașii mei...
marșul fluturilor fie oare dansul ăsta
lent
în spirale inspirate respirând
decadent?...


Iartă-mă. Știu că nu înțelegi
dar uite, îți spun de pe acum iartă-mă
când încă nimic nu s-a ciobit
și toate visurile sunt întregi
și nici măcar un lasă-mă
sau nu tu alegi
ori uită-mă
nu s-a făcut rostit.

Știi, înainte de primul sărut, chiar,
înainte de te iubesc mai apoi iar,
înainte de orice este înainte,
chiar mai înainte de prima măsea de minte,
dacă ai găsit un suflet curat și cuminte
ar trebui să îți ceri iertare
în genunchi cum cerem în rugăciuni îndurare
rostind rostuit răspicat întregi aceste cuvinte:
Iartă-mă, știu că nu înțelegi,
dar uite, îți spun de pe acum
iartă-mă.


...1 2 3
1 2 3
1 2 3...
...amândoi dar niciunul dintre ei
corpurile nu-și mai aud
sau măcar privesc,
numai pașii, inimile, clipele
își tot potrivesc...


Habar nu am ce caută sufletul meu,
dar dacă îl întreb tace
și îmi arată un prosop negru
pe o margine de lac;
știu că nu greșește dar când va fi greșit
o va fi făcut pentru că iubește
și s-a zăpăcit.


...unul doi trei,
unul doi 3,
unul 2 3...
..cine încă mai valsează clipa
trebuie că se închipuie
nemurind
imaginându-și inima ca pe o aripă
plutind.

Ascultă "straniu în strană" pe #SoundCloud

cărămizi

Ți-am visat pistruii de pe umeri.

Erau cu doi mai mulți
și de așteptare grei
și fosforescenți
și coborau din valea caldă a cefei
în șir indian
murmurând inocenți
o mantră a dragostei
împingându-mă să sar
treptele coloanei tale infinite
din trei în trei
iar eu nu îmi doream decât să mă împiedic
ca să mă rostogolesc cât mai repede
la capătul ei
în locul pe care voiam să îmi odihnesc buzele,
setea de tine,
zbaterea aripilor de fluturi
și neliniștea palmelor
care tremură ca un alcoolic
în drum spre magazinul
cu chifle și rom
atunci când nu ești lângă mine.

Țin minte că voiam să numeri
câte secunde îmi pot ține
respirația,
câte secole îmi poți întreține
inspirația,
cât de lung este cel mai lung traseu
la capătul căruia al tău devine al meu
și îmi mai aduc aminte
că mă întrebam dacă suferi
când visurile tale iau aminte
la șoaptele mele
atât de clar nerostite,
la gândurile grele
deloc pomenite,
dacă poate îți dorești nuferi
să răsară în rigole când plouă
cu lacrimi de tei
iar eu să adaug un strop de miere
celei dintâi cafele a zilei,
ori dacă poate preferi pulberi
fine de diamant
sau de stele
pe alese culese
de brațele mele?

Însă am tras de pleoape în sus
înspre lumina crudă a zilei noi
și asemenea gutuiului nesupus
rodi amar și zâmbetul de apoi:
știi, când dorm eu nu visez
nu văd, nu simt, nu trăiesc,
nu compun sau fredonez,
nu înot, nu mă amețesc,
nu zbor nici nu fumez,
nu mor, nu cresc
nu cad ori mă așez,
nu retrăiesc,
nu te urmez.
Nu. Le construiesc
pe toate și mi le imaginez
abia după ce mă trezesc.

Ascultă "cărămizi" pe #SoundCloud

în marea soarelui negru

Ți-e frică de ape adânci
și totuși
cu ce curaj
înoți
goală
în gândurile mele...

Am alge albastre pe umeri,
brațe cu vene de pește,
și noaptea visez între nuferi
două inimi care bat toaca
cu ciocane de sticlă.
Ție ți-e frică?
Au pleoapele tale temeri
că mă desprind
fară să doară,
fară să suferi?

Boabele astea de nisip
din părul meu
nu sunt nisip
ci gânduri despre tine,
despre ochii tăi de aur,
și solzii de dinozaur
care se înmulțesc pe mine
și nu-i chip
să le mai desprind
fară să doară,
fară să țip.

Iar firul acesta de sare
de pe buzele mele
nu este sare
ci râsul tău când ești liniștită,
și te lași sărutată,
pentru a nu mai fi uitată,
doar mereu recitită,
și nu sunt în stare
să îl desprind
fară să doară.
Fară scăpare.

Sunt o mare fără valuri,
draga mea dragă,
dar plină de sepii cu voaluri
și rechini înfometați de dragoste,
iar tu te arunci în mijlocul lor
ca și cum îți sunt datori,
ca și cum nu știi cât are să te coste
și că nu-i cu putință
să te mai desprinzi
fară să doară,
fără suferință.

țărm

Bună dimineața, soare,

murmură briza îndrăgostită,

ți-ai uitat cămașa deschisă

și m-am înfășurat pe clavicula ta fierbinte.

Îți miros gândurile a mare

și pielea a viață liniștită,

recompusă, recitită, rescrisă

mă simt, pierdută și regăsită ca înainte.

Măcar la noapte, soare,

murmură briza îndrăgostită,

ține-ți vorba promisă

și leagănă-mă până adorm printre cuvinte.

alb, de colecție

Ți-am furat două țigări

cu filtrul nichelat, nu le știam,

erau tot lungi cum le preferi tu,

și letale ca tine,

le-am tras în piept între două parcări

așteptând copilul.

Mi-am umplut plămânii cu fum,

cu tine, cu noi, cu pielea ta înstelată,

cu torsul anesteziant al pisicii

pe care dacă o scutur

sigur îi va ninge din blană scrum

și dragoste.

Mi-am adus aminte de ai mei,

de mirosul lui și de pielea ei uscată

ca cea de căprioară cu care îți ștergi ochelarii,

atât de rar oferită încât uitam 

de vânătoarea de zmei de îndată

ce mă chema.

Și am lăsat fumul să mă țină de mână

cum te țin eu uneori noaptea când dormi

și te iau în plimbări lungi pe străzi,

prin cartierele mele murdare de gânduri,

doar noi doi printre oameni diformi

care încă mă salută.

Apoi mi-a fost rău. Greață. Groază

că poate nu mai reușesc să mă las de fumat

și mă voi stinge și eu la capătul uneia

doar că înainte barba mea

va capătă culoarea aia de rahat,

arămie.

uite

Ai văzut cum sărută

un râu marea

ridicându-se pe vârfuri

și învelindu-i inima sărată

cu ape tulburi?

Trage aer în piept și sări

mi-ai spune

cu ochii sclipind ca solzii de aur

ai sirenelor ce posedă mări

și cadavre de corăbii

Înoată cu delfinii de apă dulce

și rechinii cu colți de argint

culcă-te între coapsele deltei fierbinți

și lasă în păr să ți se încurce

degetele știmei apelor

câtă vreme rămâi întins între ape

nu ai nevoie de branhii

marea îți poartă crucea pe valuri

râul te sărută pe umăr și pleoape

timpul va curge în cerc.

Eu am văzut cum sărută

râul năvalnic marea

lăsându-se în brațele valurilor reci

înfometat de atâta viață trecută

printre porturi pustii

și știu ce mi-ai spune

cu ochii sclipind ca solzii de aur

goală deasupra cozii de pește

chiar înainte să te arunci între spume

deși tu nu știi să înoți.

studiu de optometrie

Ochii tăi nu sunt niciodată la fel,

crede-mă,
îi urmăresc de mult în studiile mele:
scormonitori ca un sfredel,
strălucesc,
dar mai ales ți se ascund după șuvițe rebele.

I-am văzut uneori răzând în hohote,
ucigători,
îndoind orice privire metalică,
iar alteori sensibili la cele mai mici zgomote
cardiace,
fragili cum este cea mai delicată ceramică.

Ochii tăi m-au convins, și nu o dată,
gol
să mă scufund în abisuri hipnotice
și au fumat cu mine iarba fiarelor aromată
nerăbdători
să mă învețe cum dansează faliile tectonice.

Am sufocat cearceafuri în pupilele lor dilatate,
aurii
ca lumina soarelui înainte să moară,
satinate cum este pielea șarpelui hrănit cu lapte,
sfâșiate
de unghiile tale care fixau clipa să nu dispară.

Când pleoapele nu-mi sunt atente
îi regăsesc
adesea adulmecând irișii mei înnebuniți
și e vital că tocmai în acele momente
să-i hrănesc
cu zâmbet pentru a simți cât sunt de iubiți.

Nu te îngrijora,

voi publica studiile mele într-o lucrare, cândva,
disecând
privirile tale pe nesfârșite pagini de text
între care te voi culege, presa, arhiva
și o voi intitula:
Oftalmologia ca Pretext.

pe mâine

Dacă ai fi gustat ieri sângele meu
ai fi simțit cum bolta gurii tale
se întunecă dintr-odată de întrebări
și o frică metalică ți-ar fi sudat buzele
așa cum dragostea e înghețată de depărtări.

Dacă mi-ai fi citit ieri gândurile
ai fi murit de plictiseală în pagini nesfârșite
scrise mărunt, indescifrabil, fară răbdare
toate ucigând cohorte de cuvinte
nu cu vreun punct ci doar cu semne de întrebare:

Ce este sub pielea mea
pe care o adulmeci
ca un animal de pradă
în căutarea unui loc în care
colții pot să-i cadă?

Ce vezi în ceața ochilor mei
prin care te strecori
cu nebunia unei inimi care
prea bine știe că a sta
moarte înseamnă, nu așteptare?

Ce asculți dincolo de vorbele mele
pe care nu le mai auzi
de dinainte chiar de a fi rostite
și totuși niciun cuvânt nu pierzi

din cele care ție-ți sunt menite?

Dar astăzi sângele meu s-a limpezit,
foșnește calm ca o pădure fară vârstă
iar gustul este cel obișnuit de fier
pentru că știu acum că dincolo de mine
nu tu cauți ci eu să mă găsesc mai sper. 

Soarele negru

Un pumn de scoici, o alună,
fire de nisip, o piatră albă
despre care cred că e un cristal
cu care pot să-mi vindec sufletul banal
chiar dacă mai am încă rate
la o sumedenie de păcate,
două cochilii goale, spiralate,
și niște cioburi colorate
verzi, turcoaz, calde, mate
ca o mână de jeleuri abia uscate
păstrând dulceața viselor de mult uitate.

Le trec dintr-o palmă într-alta
neîncetat,  ca într-o litanie nerostită,
amețit de briza îndrăgostită
care-mi ciufulește părul,
care arde nu răcorește,
care aprinde pielea când o întâlnește,
și curge în șuvoi de lavă topită
din scobitura gâtului
până la granița buzelor
uitând să mai plece.


Astăzi sunt un soare negru,
doar ce este ascuns luminez,
doar ce este nevăzut capătă umbră,
abisurile oceanelor dar nu și valurile,
gândurile care curg dar nu și malurile,
iar razele mele întunecate
fac praful să danseze doar în camerele din spate
unde încălzesc sângele șarpelui
care își înghite lacom coada
amintindu-i că el este prada.

ceva dulce

Tu vorbești. Eu tac. Zâmbești.

O funie lucioasă ca o coadă de drac

se împerechează cu carotida mea

excitată de cele 180 de bătăi pe minut

de care se plâng vecinii că răzbat

din inima mea cu 4 camere

care ce-i drept nu sunt antifonate,

asigurate și nici măcar prea curate,

și nu sunt sigur că am puse în ordine

nici actele de proprietate

de aceea nu mă mir

de zgomotele ciudate

care se aud - le auzi

în privirile mele?

Eu vorbesc. Tu taci. Zâmbesc.

Mă întreb ce părere au

vecinii tăi

de muzica tare

pe care

dansezi mi se pare

în camerele tale...

Noaptea mi-e sete

Îmi place să mușc din inima ta,

Și toate gândurile, spaimele,
Speranțele, așteptările, viața ta
Să se împrăștie pe cerul gurii mele.

Am gustul ăsta metalic
Pe buze
Gândul ăsta animalic
În sânge
Pulsul ăsta tahicardic
În mușchi

Mestec. Amestec.
Scurg. Cânt.
Descânt. Curg.

Mă privesc cu ciudă și ură
În ochi
Zâmbesc mort ca o pictură
În ulei
Mă sărut cu milă pe gură
De dor

Rănesc. Hrănesc.
Văd. Atrag.
Retrag. Revăd.

Sunt un ambalaj de hârtie
Ieftină
Un asasin de bucurie
Precis
O inimă de jucărie
Stricată

Sunt ce sunt.
Ești ce sunt.
Sunt ce ești.

Când vin să te iau în brațe
Uit
Când uit să te țin brațe
Mor
Când mor tu mă iei în brațe
Viu

Mort. Copt
Sfârșit. Început.
Reînceput. Nesfârșit.

Mâine uit

Suntem oameni cu două fețe,
Femei cu doi sâni,
Bărbați cu două şolduri,
Binari,
Binoame,
Bipolari.

Doar inimi cu patru camere,
Animale cu două spinări,
Suflete în trei dimensiuni.
Pluricelulari.
Multipli.
Multiversali.

Suntem singuri şi înainte şi după,
Egouri fără ecou,
Profeți fără apostoli.
Una.
Unul.
Unici.

Nimic nu este adevărat este minciună,
Ce simțim este iluzie cuantică,
Te iubesc pe mine mai mult mă.
Fățarnici.
Neclari.
Puri.

Ce suntem eu?
Ce faceți noi, aici?
Cine ce cu când?

Studiu (temă pentru acasă)

Desenează-mă. 
Când penița ta zgârie
pielea jupuită de pe trunchiul vreunui sărman arbore
vreau să știu ce curge.
Sevă? Limfă? Tuș negru de papetărie?

Desenează ce sunt eu pentru tine.
O linie subțire pe care
nu o treci niciodată? Un cerc cu raze albastre? Un punct?
O spirală care te atrage
așa perfid cum tigrul are răbdare?

Haide!
Schitează nu doar emoția
pe care pulsul tău o recită ca cel mai fin seismograf
ci și câțiva pași de dans în doi
răsucind-ne cât ne permite hârtia.

Secesiune

Oh, Gustav, muzeele gem de muzele tale
amețite de aur și cântec și vis,
mustesc de pubisuri arămii și drapaje vernale
de marți până duminică, luni e închis.

Ah, Gustav, femeile tale sunt încă fierbinți
servite în cupe reci de lumină
te ard când le privești iar tu încă ne minți
că sunt doar îngeri care nu au vreo vină.

Dar, Gustav, femeile tale nu se înalță
nici până la gleznele suflate în praf de stele,
nici lângă încheieturile mai subțiri ca o speranță
care se lasă puse în rimă pe pânzele mele.

Îmi plac portocalele

Aș mânca o portocală.

De ce una și nu două?

mă întrebi zâmbind,

rotunjind fiecare vocală

cu buzele astea mustind

de șiretenie și rouă!

An tan te dize mane pe.

Dize mane compane!

șoptești foarte apăsat

aproape strivind consoane

de dulcele palat

ce străjuiește cerul gurii tale.

Țară, țară vrem ostași!

Eu te vreau pe tine.

îmi spui atât de simplu

ca un final pe care îl laşi

să se înțeleagă chiar din titlu

ne mai contând de ce, de când, cu cine.

Nu e corect, nu mă mai joc!

Atunci hai la mama, băiețel.

Propui şi ceri în acelaşi timp

iar eu te urăsc și te vreau într-un fel

în care nimic nu mai pare joc

ci contrasens în contratimp.

Sincer vorbind

Nu.

Nu aştept nimic.

Nu te caut.

Nu mă întreb.

Nu îmi este dor.

Nu cobor.

Nu mă ridic.

Nu.

Nu privesc în gol.

Nu te caut.

Nu mă întreb.

Nu îmi aduc aminte.

Nu gândesc.

Nu beau alcool.

Nu.

Nu îţi dau niciun indiciu.

Nu te caut.

Nu mă întreb.

Nu îmi fac planuri.

Nu uit.

Nu vreau să ştiu.

Dar, da.

Dermaturgie

Toate femeile mele au tatuaje,

pe umeri, pe sâni şi încheieturi,

pe locul acela dintre omoplaţi,

de unde s-au desprins aripile îngerilor

căzuţi în păcat.

Mandale, ananaşi, păpădii nu strânse

ci fixate cu acul în ierbarul pielii lor,

străpunse până la sânge,

cicatrici în tuşe sigure, negre şi roşii

pe aşternutul irişilor mei.

Toate femeile mele au o poveste

scrisă pe cerul pielii, printre constelaţii

pe care le visez când conduc

sau mă spăl pe dinţi curăţând gustul

lăsat de carnea lor caldă.

Ele cred că sunt despre putere, despre a fi,

despre viaţă si a mă vrea, te vreau, 

nu mai vreau, nefiinţă, până aici,

gata, pleacă, unde eşti, nu contezi,

acum sunt, libertate.

Toate femeile mele au tatuaje

care spun poveşti, iar eu, doar eu

le ascult însetat, ca un tigru bătrân

care ştie că în cuşca asta de carne roşie

sângele curge la ore fixe.

Totul este despre mine

Ochii tăi neliniştiţi,

care caută să fie unde
şi mai ales când
mi se ridică
pleoapele.

Râsul tău mai înalt
cu cel puţin un ton
decât toate zidurile
care ne despart
apele.

Muşchiul vast lateral
cu care tocurile
fredonează un tango
pe care îl aud
cu spatele.

Calmul cu care inima
ţi se bate cu pumnul în piept
când tu de fapt ai vrea
să-mi scoţi cu ghearele ochii
sau hainele.

Ai dreptate, totul,
absolut totul
este despre mine.