ceva dulce

Tu vorbești. Eu tac. Zâmbești.

O funie lucioasă ca o coadă de drac

se împerechează cu carotida mea

excitată de cele 180 de bătăi pe minut

de care se plâng vecinii că răzbat

din inima mea cu 4 camere

care ce-i drept nu sunt antifonate,

asigurate și nici măcar prea curate,

și nu sunt sigur că am puse în ordine

nici actele de proprietate

de aceea nu mă mir

de zgomotele ciudate

care se aud - le auzi

în privirile mele?

Eu vorbesc. Tu taci. Zâmbesc.

Mă întreb ce părere au

vecinii tăi

de muzica tare

pe care

dansezi mi se pare

în camerele tale...

Noaptea mi-e sete

Îmi place să mușc din inima ta,

Și toate gândurile, spaimele,
Speranțele, așteptările, viața ta
Să se împrăștie pe cerul gurii mele.

Am gustul ăsta metalic
Pe buze
Gândul ăsta animalic
În sânge
Pulsul ăsta tahicardic
În mușchi

Mestec. Amestec.
Scurg. Cânt.
Descânt. Curg.

Mă privesc cu ciudă și ură
În ochi
Zâmbesc mort ca o pictură
În ulei
Mă sărut cu milă pe gură
De dor

Rănesc. Hrănesc.
Văd. Atrag.
Retrag. Revăd.

Sunt un ambalaj de hârtie
Ieftină
Un asasin de bucurie
Precis
O inimă de jucărie
Stricată

Sunt ce sunt.
Ești ce sunt.
Sunt ce ești.

Când vin să te iau în brațe
Uit
Când uit să te țin brațe
Mor
Când mor tu mă iei în brațe
Viu

Mort. Copt
Sfârșit. Început.
Reînceput. Nesfârșit.

Mâine uit

Suntem oameni cu două fețe,
Femei cu doi sâni,
Bărbați cu două şolduri,
Binari,
Binoame,
Bipolari.

Doar inimi cu patru camere,
Animale cu două spinări,
Suflete în trei dimensiuni.
Pluricelulari.
Multipli.
Multiversali.

Suntem singuri şi înainte şi după,
Egouri fără ecou,
Profeți fără apostoli.
Una.
Unul.
Unici.

Nimic nu este adevărat este minciună,
Ce simțim este iluzie cuantică,
Te iubesc pe mine mai mult mă.
Fățarnici.
Neclari.
Puri.

Ce suntem eu?
Ce faceți noi, aici?
Cine ce cu când?

Studiu (temă pentru acasă)

Desenează-mă. 
Când penița ta zgârie
pielea jupuită de pe trunchiul vreunui sărman arbore
vreau să știu ce curge.
Sevă? Limfă? Tuș negru de papetărie?

Desenează ce sunt eu pentru tine.
O linie subțire pe care
nu o treci niciodată? Un cerc cu raze albastre? Un punct?
O spirală care te atrage
așa perfid cum tigrul are răbdare?

Haide!
Schitează nu doar emoția
pe care pulsul tău o recită ca cel mai fin seismograf
ci și câțiva pași de dans în doi
răsucind-ne cât ne permite hârtia.

Secesiune

Oh, Gustav, muzeele gem de muzele tale
amețite de aur și cântec și vis,
mustesc de pubisuri arămii și drapaje vernale
de marți până duminică, luni e închis.

Ah, Gustav, femeile tale sunt încă fierbinți
servite în cupe reci de lumină
te ard când le privești iar tu încă ne minți
că sunt doar îngeri care nu au vreo vină.

Dar, Gustav, femeile tale nu se înalță
nici până la gleznele suflate în praf de stele,
nici lângă încheieturile mai subțiri ca o speranță
care se lasă puse în rimă pe pânzele mele.

Îmi plac portocalele

Aș mânca o portocală.

De ce una și nu două?

mă întrebi zâmbind,

rotunjind fiecare vocală

cu buzele astea mustind

de șiretenie și rouă!

An tan te dize mane pe.

Dize mane compane!

șoptești foarte apăsat

aproape strivind consoane

de dulcele palat

ce străjuiește cerul gurii tale.

Țară, țară vrem ostași!

Eu te vreau pe tine.

îmi spui atât de simplu

ca un final pe care îl laşi

să se înțeleagă chiar din titlu

ne mai contând de ce, de când, cu cine.

Nu e corect, nu mă mai joc!

Atunci hai la mama, băiețel.

Propui şi ceri în acelaşi timp

iar eu te urăsc și te vreau într-un fel

în care nimic nu mai pare joc

ci contrasens în contratimp.