Unul cate unul, fluturii din stomac
mor
si se prefac
in praf.
Si una cate una, aripile frante
cad
de atatea trante
in van.
Scurte reprize de ploaie acida
ard
cu lentoare placida
tot.
Suvoaie de emotii asasinate
spala
camere calamitate
de cord.
Sacul cu muschi, de fluturi se strange
plin
si macina sange
acru.
Eclipse in lipsa acuta de nopti
gusta
cu paine ardeii copti
in cadru.
Pana cand duodenul rigola isi infunda
plin
si vin cu o intelegere profunda
vidanjorii
ca-n dimineata vietii de dupa suicid
sa vie
printr-un miracol spermicid
si urmatorii:
Coconi, cucoane, larve de cocote
colcaind
cu gesturi poliglote
largi
in timp ce gioarse de mucoasa
rup
membrane ca sa iasa
vagi.
Una cate una, omidele de esofag
asteapta
un sentiment antropofag
s-apara.
S-auda. Sa vada. Sa-l consume
dulce
si imbujorat de spume
crud.
Si una-ntr-una si inca una, moliile-arc
ard
si crapa si se sparg
pe lung,
cand aripi dintr-o trena de matasa
curg
si fosnaie ca o mireasa
grasa.
Unul cate unul, alti fluturi in stomac
zboara
si nu se mai prefac
deloc.
Si una cate una, aripile intinse
torc
si se intorc surprinse
in joc.
