Miroase a câini și pepeni morți,
și-n drumul meu incognito
se strâng fantomele la porți
bârfind ș-adulmecându-te, iubito!
Chiar când să cadă
pleoapa ta cortină
pe buza zemuindă a
scenei
ți-voi fi înfiripat nerușinat tulpină
în brazda zdrențuită a
genei.
Pe tâmple lacrimi acre
și pe pântec,
și-n vis se luptă vrerea mea să te corupă,
săltând se lasă-n dans și cântec
pătruns pământul reavăn de sub crupă!
Deschide ochii cu măsură, măsoară umbra cât trăiește:
Pe dată ce se închide ochiul, ființa mea te locuiește!
