vineri, 27 ianuarie 2012

pe masă, o scrisoare. în picioare, eu.


lasă
că tăcerea din casă
nu se dizolvă,
chiar dacă-ţi mormăi tu
scuzele,
şi uite
că mie nu mai îmi pasă
cât se rezolvă
dacă-ţi mesteci tu
buzele!


dar află
că ochii nu mă mai lasă
să nu scot o vorbă,
de când le-ai blocat tu
ecluzele,
şi vezi
cheile alea de pe masă?
s-a închis nu o boltă
când ţi-ai şoptit tu
obuzele...


înţelegi?
nu sunt o unghie roasă
scuipată cu voltă
până schimbi tu
autobuzele,
şi nu,
nu am chef de o dragoste falsă
simulată cu poftă
când nu-ţi mai găseşti tu
muzele!


atât.
ca o măsea încet scoasă.
sau o revoltă.
înăbuşită. cum faci tu.
cu archebuzele.

miercuri, 11 ianuarie 2012

simptomul asimptotic

îmi pare rău..
e o inima şi ea
şi are limitele ei:
se întristează când se râde prea mult
şi prea tare
şi prea cult
şi tresaltă
la vorbe clare precum EKG
sport-coupé
dragoste
sau
dezbracă-te!

îmi pare rău
că e o inimă mică
şi atât de limitată:
ar fi putut râde mai mult
şi mai tare
şi mai cult
şi insensibilă
putea fi la noţiuni obscure tip dor
dormitor
aleator
sau toreador!

îmi pare rău,
e inima mea
în limitele mele:
râde când nu se plânge mult
şi e tare
de demult
şi scârţâie
la cuvinte aiurea precum ioi,
goi
amândoi
sau muşuroi.

îmi pare rău,
de inima mea
şi de limitele mele.