luni, 19 iunie 2023

țărm


Bună dimineața, soare,
murmură briza îndrăgostită,
ți-ai uitat cămașa deschisă
și m-am înfășurat pe clavicula ta fierbinte.

Îți miros gândurile a mare
și pielea a viață liniștită,
recompusă, recitită, rescrisă
mă simt, pierdută și regăsită ca înainte.

Măcar la noapte, soare,
murmură briza îndrăgostită,
ține-ți vorba promisă
și leagănă-mă până adorm printre cuvinte.

duminică, 4 iunie 2023

alb, de colecție


Ți-am furat două țigări
cu filtrul nichelat, nu le știam,
erau tot lungi cum le preferi tu,
și letale ca tine,
le-am tras în piept între două parcări
așteptând copilul.

Mi-am umplut plămânii cu fum,
cu tine, cu noi, cu pielea ta înstelată,
cu torsul anesteziant al pisicii
pe care dacă o scutur
sigur îi va ninge din blană scrum
și dragoste.

Mi-am adus aminte de ai mei,
de mirosul lui și de pielea ei uscată
ca cea de căprioară cu care îți ștergi ochelarii,
atât de rar oferită încât uitam 
de vânătoarea de zmei de îndată
ce mă chema.

Și am lăsat fumul să mă țină de mână
cum te țin eu uneori noaptea când dormi
și te iau în plimbări lungi pe străzi,
prin cartierele mele murdare de gânduri,
doar noi doi printre oameni diformi
care încă mă salută.

Apoi mi-a fost rău. Greață. Groază
că poate nu mai reușesc să mă las de fumat
și mă voi stinge și eu la capătul uneia
doar că înainte barba mea
va capătă culoarea aia de rahat,
arămie.

vineri, 2 iunie 2023

uite


Ai văzut cum sărută
un râu marea
ridicându-se pe vârfuri
și învelindu-i inima sărată
cu ape tulburi?

Trage aer în piept și sări
mi-ai spune
cu ochii sclipind ca solzii de aur
ai sirenelor ce posedă mări
și cadavre de corăbii

Înoată cu delfinii de apă dulce
și rechinii cu colți de argint
culcă-te între coapsele deltei fierbinți
și lasă în păr să ți se încurce
degetele știmei apelor

câtă vreme rămâi întins între ape
nu ai nevoie de branhii
marea îți poartă crucea pe valuri
râul te sărută pe umăr și pleoape
timpul va curge în cerc.

Eu am văzut cum sărută
râul năvalnic marea
lăsându-se în brațele valurilor reci
înfometat de atâta viață trecută
printre porturi pustii

și știu ce mi-ai spune
cu ochii sclipind ca solzii de aur
goală deasupra cozii de pește
chiar înainte să te arunci între spume
deși tu nu știi să înoți.