Tu vorbești. Eu tac. Zâmbești.
O funie lucioasă ca o coadă de drac
se împerechează cu carotida mea
excitată de cele 180 de bătăi pe minut
de care se plâng vecinii că răzbat
din inima mea cu 4 camere
care ce-i drept nu sunt antifonate,
asigurate și nici măcar prea curate,
și nu sunt sigur că am puse în ordine
nici actele de proprietate
de aceea nu mă mir
de zgomotele ciudate
care se aud - le auzi
în privirile mele?
Eu vorbesc. Tu taci. Zâmbesc.
Mă întreb ce părere au
vecinii tăi
de muzica tare
pe care
dansezi mi se pare
în camerele tale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu