Exact atunci cand crezi ca nu ti se va intampla - ti se intampla. Tie. Brutal. Neanutat. E o lectie. Teorema axiomei. Demonstratia o face experienta. Studiul in laboratorul in care mustatile tale de funnyguy se pregatesc incontinuu pentru marea vivisectie. Sectia de vivisectie.

O coloana pe stanga. Una pe dreapta. S-a intamplat. Nu s-a intamplat. Totalul de dedesubt este suficient ca teorema axiomei sa nu se cheme axioma axiomei.

Lucrul cel mai ciudat este ca si unele dintre cele pe care ti le doresti sa se intample - se intampla. Diferenta este ca ele se intampla deloc intocmai cum sperai. Nu scapi decat infundand pe altul. E un echilibru pe care trebuie sa il accepti: binele tau se balanseaza cu raul altuia. Sau pe dos. Iar daca nu, atunci esti bun de plata cu prima ocazie.

Cand traiesti in punctul de echilibru, balansul asta iti provoaca stari de rau. Te confuzeaza. Uneori vomiti. Sau plangi involuntar. Sau te inraiesti. De aceea majoritatea se deplaseaza din punctul de echilibru catre o margine. Deloc cea potrivita. Din perspectiva indepartata, asta cauzeaza grav sanatatii speciei. O parte, constient sau mai degraba nu, incearca sa contrabalanseze de pe marginea luminoasa. Putini alesi, vor fi primii care se vor prabusi. Ce-i drept, in sus, norocul lor.

Oricat de ingust si de solicitant este punctul de echilibru, ocupa-l, fortifica-l si nu ceda. Nu ceda.

Uscaciunea prafului de Luna, stropii de curaj din Apolo XI si orgoliul oxidat al lui Soyuz.  Mai e loc si de fashion?

+ ADN mineral spiralat pe os, ramasita titanului corodat la rece.

Adaptabil la criza: >>>

Fascineaza. Inerveaza cortexul. Stilizeaza silueta yin a unei alte lumi, pe care o poseda in fata ta, sodomic, frantuzeste, murakamic, dar mai ales real. Bizar si totusi uman. Inteligibil si totusi intangibil.

Pixedelic.

Dance. Dance. Dance. Pana la capat, pana la ultimul dot, si apoi de la inceput. Mecanica inspiratiei. Viata intre 2 zbateri ale diafragmei, fie ea intr-o cutie neagra ori toracala. Pasiunea din definitia un fetis care te face sa privesti in sus pe scarile rulante sau in adancimea ferestrelor iluminate, poate-poate..

Desi din perspectiva asta totul e adevarat. Adevarul gol, golut.

Undressed.

Daca il masor, pare ca ma cuprinde. In curgerea lui antifonata, strecurandu-se intotdeauna in directia nepotrivita, poti crede ca este suficient. Niciodata. Oricat l-ai dilua, oricat te-ai disipa in fragmentele sale nu te cuprinde. Te acopera, ce-i drept, intotdeauna pana peste cap, dar nu te cuprinde.

Valabil pentru versiunea individuala.

Cand in alcatuirea ta apare 2, nu se divide precum inconstienta ta constientizeaza. E acelasi. La fel de lung cat sa nu iti ajunga, la fel de lat cat sa nu te cuprinda. Mai relaxat. Usor flexibil. Moale. Dar acelasi. Multiplicarea iti da siguranta si putere ca o fleica sangeranda pentru tunul care iti saruta tampla cu gura lui mirosind a tutun. Tutun de tun.

In completarea la 3, tot ceea ce parea ca acopera se lafaie descoperit. Cuprinsul necuprins. Ajunsul neajuns. Nimic flexibil, nici urma de relaxare. Acum. Acum. Acum. Da, traiesti. Da, in sfarsit stii asta. Doar ca marginea care iti parea de neatins este atat de aproape. Nu trebuie sa il mai masori pentru ca irisul contractat vede limpede ca nu iti mai ajunge pentru cat vrei sa te intinzi.

Tu.

+1.

+1.

+.......

Mi-am dat seama ca nu stiu nimic.

Ca tot ce am acumulat imi da dreptul sa imi asum idei preconcepute, dar in fapt, ceea ce va sa fie nu imi este la indemana. Uneori in marea dezordine energetica, coincidental se potriveste. Deseori habar nu ai cand vine, cum vine. Cine vine. De ce vine.

Iar acum, ca a venit, sincer fiind, putin imi pasa de ce. Ma bucur ca un roi de licurici pe orbita becului din prispa si in bucuria asta dementa uit. Cat mai multe. Cat mai rele. Uit. Uit. Uit.

Ma ghiftuiesc cu graunte de lumina din irisii ei si trag in piept cat mai multe atmosfere din aroma ei de nou venit. Mi-ajunge cat sa nu imi mai pese de colaterale.

Acum, cand universul il divid deloc egal la 3, recunosc ca nu stiu nimic.

E ok.

Din copilaria mea cu cowboy si indieni in forturi cu contraforti din cuburi de lemn nu au mai ramas urme fizice. Ultimul indian a ramas de veghe pana la glezne in tarana unui ficus uscat. Nu imi aduc aminte nici acum unde a disparut ghiveciul in cauza.

Dar intotdeauna zambesc cand imi aduc aminte luptele inversunate si strategiile geniale cu care in general luam bataie. 

Acum totul pare mai simplu, mai 'safe' pentru recuzita oricarui case, la un click distanta. Inainte sa stim noi asta, au stiut-o ei. Asa ca daca nu ai inca suficient de clara cariera copilului tau, strategi de seama au creionat-o, bugetat-o, implementat-o impreuna cu un webdesigner si ti-au asezat-o in calea clickului tau.

Nu mai cauta de ce are febra si nu mai mananca, de ce e surescitat si nu doarme suficient, de ce plange cand jumatatea ta masoara antropometric dimensiunile perfecte ale fetei tale. Planul de cariera este facut. Aceseaza-l.

Dupa ce isi face temele poti sa il lasi si sa se joace. Safe and sound.