pe mâine

Dacă ai fi gustat ieri sângele meu
ai fi simțit cum bolta gurii tale
se întunecă dintr-odată de întrebări
și o frică metalică ți-ar fi sudat buzele
așa cum dragostea e înghețată de depărtări.

Dacă mi-ai fi citit ieri gândurile
ai fi murit de plictiseală în pagini nesfârșite
scrise mărunt, indescifrabil, fară răbdare
toate ucigând cohorte de cuvinte
nu cu vreun punct ci doar cu semne de întrebare:

Ce este sub pielea mea
pe care o adulmeci
ca un animal de pradă
în căutarea unui loc în care
colții pot să-i cadă?

Ce vezi în ceața ochilor mei
prin care te strecori
cu nebunia unei inimi care
prea bine știe că a sta
moarte înseamnă, nu așteptare?

Ce asculți dincolo de vorbele mele
pe care nu le mai auzi
de dinainte chiar de a fi rostite
și totuși niciun cuvânt nu pierzi

din cele care ție-ți sunt menite?

Dar astăzi sângele meu s-a limpezit,
foșnește calm ca o pădure fară vârstă
iar gustul este cel obișnuit de fier
pentru că știu acum că dincolo de mine
nu tu cauți ci eu să mă găsesc mai sper.