"Dragul
meu,
când pui punct
închizi un cerc.
Ştiai asta, nu-i aşa?
Iubire,
când tragi
linie
uneşti de fapt
cel puţin două dintre punctele noastre de vedere
diferite,
lăsând deasupra,
sau dedesubt (nu contează),
cea ce cred eu
despre ceea ce ştii tu
din ceea ce încercăm
să facem noi,
deşi,
paradoxal,
planul
pe care l-am făcut împreună
nu conţinea
niciun punct
şi nicio linie.
Suma
tuturor
nulităţilor mele
ridicată la cub,
înmulţită cu
distanţa
în secunde-lumină până la capătul lumii,
la care ai adăuga,
în progresie geometrică,
toate necunoscutele tale,
plus variabilele,
plus constantele,
plus numerele negative, pozitive şi
ascunse
din agenda ta de telefon,
totul la puterea miilor de ipoteze
pe care mi le-am făcut,
sunt cu toate numai un segment
din integrala de timp
şi spaţiu
şi nervi
şi lacrimi
din mine
din tine
şi din tot ceea ce reprezintă
sistemul nostru
diferenţial.
Doar că, acum,
după punctul tău
a apărut un mare zero
{şi tot ce aveam de împărţit
se raportează (de astăzi) la el}
rezultându-mi un infinit
de necunoscute raţionale
şi mai ales una,
iraţională,
pe care,
cu toate cunoştinţele mele matematice,
fie ele din cercul meu de prieteni,
din sfera ta de influenţă
sau din micul nostru triunghi amoros,
(atât de obtuz şi prin asta deloc
echilateral)
nu reuşesc să o identific corect,
şi în special nu sunt în stare să pricep
de ce valoare ei
rezidă într-un cuantum mai mare
pentru tine.
Însa chiar sunt bine,
nu te îngrijora,
mai ales de când
mi-am refăcut toate calculele
si am încheiat toate socotelile
cu viaţa,
cu mine,
cu tine,
si am văzut negru pe alb
că punctul tău
este o linie sferică
peste toate planurile mele
transversându-le
şi demonstrând
tot ce mai era de demonstrat
între noi."
