luni, 10 decembrie 2012

ar mai fi ceva


Nu mai e atât de mult
iubita mea
şi vom fi din nou înfăşaţi,
în pătuţul cu şipci din lemn
iar ochi curioşi
ne vor căuta negăsindu-ne ochii
şi mâini încurcate
vor dori neputând să ne strângă mâinile
şi cu toţii vor vorbi în şoaptă
călcând pe vârfuri
încercând
până la limita absurdului
să nu ne trezească.


Nu mai e atât de mult
iubita mea
şi-o să purtăm iarăşi
haine alese de alţii,
iar tu ştii cât de mult urăşti
asta,
iar eu ştii cât de mult urăsc
asta,
doar ei neştiind, nebănuind, păcălindu-i
cuminţenia noastră,
convingându-i
acceptarea noastră
neîntrebată.


Nu mai e atât de mult
iubita mea,
sufletul meu,
inima mea.
Va fi ciudat, nu-i aşa,
să ne spele
alte mâini,
să ne cânte
alte voci, tămâioase,
să plângem cu lacrimi
fierbinţi de foame, de sete,
de frică, de dor,
dar nu ale noastre?


Nu mai e atât de mult
iubita mea,
nu, nu mai e mult, nu,
deloc,
dar
încă mai e, nu-i aşa?
Ar mai fi ceva de vorbit,
de împărţit,
de adunat, iubit, uitat
ca să fie amintit
doar când acesta nu va mai fi demult
leagănul nostru,
nu crezi, dragostea mea?


Nu mai e atât de mult,
iubita mea,
dar mai e atât de frumos,
sufletul meu,
si restul,
dragostea mea,
restul,
îl păstrăm
pentru mai târziu,
oricât de tâziu,
oricând de târziu,
indiferent
de târziu.


joi, 29 noiembrie 2012

ne vedem la jumătate


îmi frământ ochii
circular
şi de fiecare dată când ajung
la colţuri
ştiu exact
ce îmi rămâne de făcut
până când fac
partea mea
din ceea ce
vrem
să facem
împreună

ce mă frământă
însă
tot timpul ăsta până ajung
la colţuri
mai exact
este cât ar mai fi de făcut
dacă tu nu ştii
care este partea ta
din ceea ce
putem
să facem
împreună

joi, 25 octombrie 2012

mai ştii?


Prin rigole,
ceaiul de tei înghesuia luna
mirosind a acru de miere,
şi, mai ales,
a fierbinte
[precum mătrăguna]

şi domol
împrăştiindu-se în fiere,
[eferverscent de-acum],
sărutul tău
mi se iubise salbatic
cu gura:

"m-aş întinde
[Doamne, cum îţi dogoreau buzele!]
întinde-mă, întinde-ne,
ostoiţi-vă,
coapse muşcate de sâni,
arsura!"

ţii minte?
buricele te amprentau întruna
peste jartiere
chilot, sutien
împreunându-mi-te [mai ştii?]
cu mâna

şi mă strângeai,
mă prescurtai fără încheiere,
tiradă într-un singur cuvânt,
abreviere,
punct
[era vară şi ne iubeam].

sâmbătă, 22 septembrie 2012

puncte punte


John Metcalf, the space between two points

Îţi dau un pont:
întinde-te între oricare 2 puncte
[spre exemplu linia de orizont]
şi pierde-te în amănunte
ca între zerourile unui decont. 
 
Cu vârful unui creion bont
proclamă orele ulterioare defuncte,
declară zilele de mâine afront,
separă timpul în 3 mulţimi disjuncte:
troglobiont-ihtiodont-mastodont. 
 
În stânga ta vei zări un front,
deasupra ta se cutează o frunte,
în ochii tăi un animal simbiont
se hrăneşte din gesturi mărunte
cu pofta de dragoste a unui agamont. 
 
Eşti o punte
între fragmente ciunte.
Eşti un munte
de detalii crunte.

Nu fii tont.

luni, 11 iunie 2012

pe prosop, în şoaptă


eşti o târfă, îţi spun;
ţi-aş spinteca peştele
şi l-aş jupui de solzii
strălucitori din buzunare

târfa ce eşti! îţi strig,
ţi-aş umple pântecele
supracopulându-l cu plozii
nesupţi în nenăscare,

târfo terfelită, îngaim,
ţi-aş scuipa toate scâncetele
între sânii pătaţi de ambrozii
scuturate din ochii dracilor de mare

târfo ce-mi eşti, târnosito!
nu-mi ajung îndeajuns descântecele
cu care îţi vinzi lasciv antipozii,
şi nici nu cred că te doare,

târfo, îţi strig!, târfo, îţi gem:
agaţă-te de mine, de peştele
descuamat de icre pe stabilopozii
unde se încalţă sirenele cu două picioare!

căci de e să mă scapi, târfo,
îmi voi smulge cârligul cu cleştele
prin buze până la marginea cozii,
eviscerându-ma necomestibil sub soare.

miercuri, 23 mai 2012

amân doi pentru unul, mai târziu


"ţi-e sete, dragul meu, ştiu:
ochii tăi se înserează,
iar dedesubt, pielea în care ţi-ai strâns oasele
se încreţeşte la tâmple ca un giulgiu.

ţi-e somn, dragul meu, văd:
unghiile tale se-ntăresc,
şi nu mă mai sărută până la sânge
îmbrăţişând, strangulând, iubind a prăpăd.

şi ţi-e frig, dragul meu (şi mie):
linia buzelor tale seacă,
unind de-acum cerul cu pământul
prin podul palmei tale stângi, străvezie."

nu, draga mea. mi-e dor.
şi mi-e frică. şi nu tremur.
dar mi-e ciudă că acum, dintr-odată,
doar eu, în sfârşit, am voie să zbor.
 

vineri, 27 ianuarie 2012

pe masă, o scrisoare. în picioare, eu.


lasă
că tăcerea din casă
nu se dizolvă,
chiar dacă-ţi mormăi tu
scuzele,
şi uite
că mie nu mai îmi pasă
cât se rezolvă
dacă-ţi mesteci tu
buzele!


dar află
că ochii nu mă mai lasă
să nu scot o vorbă,
de când le-ai blocat tu
ecluzele,
şi vezi
cheile alea de pe masă?
s-a închis nu o boltă
când ţi-ai şoptit tu
obuzele...


înţelegi?
nu sunt o unghie roasă
scuipată cu voltă
până schimbi tu
autobuzele,
şi nu,
nu am chef de o dragoste falsă
simulată cu poftă
când nu-ţi mai găseşti tu
muzele!


atât.
ca o măsea încet scoasă.
sau o revoltă.
înăbuşită. cum faci tu.
cu archebuzele.

miercuri, 11 ianuarie 2012

simptomul asimptotic

îmi pare rău..
e o inima şi ea
şi are limitele ei:
se întristează când se râde prea mult
şi prea tare
şi prea cult
şi tresaltă
la vorbe clare precum EKG
sport-coupé
dragoste
sau
dezbracă-te!

îmi pare rău
că e o inimă mică
şi atât de limitată:
ar fi putut râde mai mult
şi mai tare
şi mai cult
şi insensibilă
putea fi la noţiuni obscure tip dor
dormitor
aleator
sau toreador!

îmi pare rău,
e inima mea
în limitele mele:
râde când nu se plânge mult
şi e tare
de demult
şi scârţâie
la cuvinte aiurea precum ioi,
goi
amândoi
sau muşuroi.

îmi pare rău,
de inima mea
şi de limitele mele.