joi, 16 aprilie 2009

Imi place sa privesc peste umeri, printre suvite de par rebele, deviind usor peste lobii urechilor, deasupra tuturor gesturilor deloc acoperite, necostumate. Si sincere.

Imi place in ultimul rand.

Poti descoperi copii cu adevarat destepti in ultimul rand, in linie cu ratarile de serviciu. Intreaba orice profesor - nu exista unul care nu iti va spune acelasi lucru: cea mai neasteptata nota de 10, cea mai sincera, mai meritata s-a dus pe ultimul rand. S-a asezat in sufletul fetei care a rosit o secunda dupa care a dat din umeri a intamplare. Deloc accidental.

Ultimul rand nu e doar pentru cei care au pierdut definitiv startul. E chiar linia de start pentru minti care alearga cu handicapul complexelor adevarurilor descoperite prea devreme.

Spunea cineva zilele trecute printre stropii de saliva care se lipeau de un microfon, ca intr-o discutie la un pranz cu Patapievici pe tema "ce poti sa le spui unor copii de 11-12 ani despre educatie", arcasul cu papion ar fi punctat: "daca ar fi sa le spun unor copii de ce ar trebui sa se educe la 12 ani, le-as spune 2 lucruri. Primul ar fi ca asa devin mai buni, iar al doilea ar fi ca asa vor putea afla mai mult Frumos in jurul lor". Banuiesc ca asta vine din experienta primului rand.

Pentru expandare, incearca ultimul rand. Cinema, teatru, Ateneu, clasa a 7a, a 10a, a 12a, autobuz, meeting, conferinte - alege ce vrei tu. Vei simti reverberatiile corpurilor dinainte ta deodata cu informatia, vei avea minim 3 scenarii de fuga inainte ca oricine altcineva sa se dezmeticeasca complet. Viata, asa cum doar banuiesti ca poate fi, inspira si expira goala, cu sanii ei obraznici si grei de tupeu, cu soldurile sale pline de entuziasm pe care poti, brusc, poti sa le strunesti cu amandoua mainile fara ca ea sa cracneasca, pentru ca da, ea este cu spatele si nu, nu ea este cea care conduce jocul asta epidermic.

Iar pentru un copil de 12 ani, i-as spune sa se educe pentru ca asa, doar asa va putea afla tot ceea ce mami si tati, buni, bunul, profu de romana sau aia de la biblioteca nu ii dau voie sa vada, auda, stie.

Viata.
Din primul pana in ultimul rand.

vineri, 10 aprilie 2009

pentru fiecare 1 din 3 fara de care 2 nu ar putea fi nici macar 1 intreg

thxschpephy!

marți, 7 aprilie 2009

Nicio intrebare nu ma solicita mai mult decat De ce?
 
In foarte scurt timp trebuie sa alegi o varianta de raspuns care, in cazul acestei intrebari, particulare (ca o lectie de geometrie din sectiunea meditatii), deloc nu este la indemana. Presupune un minim de experienta, o doza de strategie si destul de multa inspiratie. Sau macar o inspiratie. Adanca, urmata de un raspuns lubrifiat in cavitatea pleurala.
 
De ce? in context relationabil e o intrebare relativa, pur einsteinica.
Pentru ca solicita raspuns. Sau nu. Depinde. Unde te afli cand o plasezi de pe bolta paladina, printre stropii de saliva fina improscati intr-o calduta ploaie meteorica, direct in cosul de gunoi al undelor radio care se goleste o data la fiecare milion de ani? Inauntrul sau in exteriorul interogarii, pe peron, asteptand o legatura care sa te preia? "De ce il gasesti pe Dumnezeu in biserica?" Din interior, raspunsul ar veni imediat: "Pentru ca acolo este casa Sa!", doar ca de pe peron, stropit de prima legatura care nu a oprit, as formula un strop de acid, de axion pentru grasime sub-sutanata, pe care insa l-as retine pentru a-mi servi unor momente mai bune sau l-as emite ca sa curat stropii de noroi macar de pe creier. Depinde.
 
Dimpotriva lui, celalalt De ce?, din context matematic, care este pitagoreic pentru ca obliga raspunsul. Dar numai in circumstante demonstrabile. Deloc conteaza ca planul tau nu are cele 3 puncte. Poate fi chiar unul singur. Si nu neaparat de sprijin. Deloc conteaza ca esti in unghiul mort, singur cu portarul - cat timp te afli pe semicerc sansele sunt egale. Este puterea impotrivirii lui Toma Nelamuritul. Desi, ma intreb ce s-ar fi intamplat cu Lazar daca ar fi intrebat "De ce?"...
  
Mie imi place De ce?-ul matematic. E simplu. Sincer. Deloc improvizabil si deplin cuantificabil. Indiferent ca este rostit clar, ca o lacrima pe care nu ti-o stapanesti, de manuta calda pe care o conduci catre movila reavana si neagra in spatele carei buni se muta in casa noua pentru totdeauna ["de ce ii bate usa in cuie?"], sau ca il intinde cu un lat in capat, parcurgand alfabetic coloanele catalogului, prietenul tau care sigur o sa lase corigent pagina pe care se afla numele tau ["de ce se usuca totusi rufele iarna la -10 grade?"]. Trebuie sa raspunzi. Sincer. Sustenabil. Sau macar veridic, dar si verificabil pe loc. Instant. In genul "razuiesti si castigi pe loc" - va trimitem noi premiul prin posta dupa validare.
 
Dar de folosit, eu, unul, nu folosesc puterea lui De ce? decat pentru a castiga timp. In general raspunsul se circumscrie in intrebare. Recunosc ca de fapt nu imi pasa ce raspuns primesc, ci cat timp castig pana atunci. E arma perfecta, chiar si intr-o infruntare fata in fata cu un alt De ce?
 
De ce?
De ce ma intrebi asta?
 
QED