- Mai tii minte marea?Nici macar nu a catadicsit sa se intoarca. "Da-o-n masa, ma, mare iti trebe tie acuma? Da-o-n masa!"
- Nu, serios, mai tii minte marea? Cu tot vantul ala care-ti incurca bobii de nisip in par si ramanea intre silabe? Numai la ea ma gandesc de astazi dimineata...
Mai degraba am simtit cum s-a enervat, nu a fost nevoie sa ii prind si ochii. Dar i-am prins. "Du-te dracu'!" Credeam ca va pleca, dar mi-am adus aminte ca era cel care nu cedeaza niciodata. "Da-te-n mata!"
***
Asta a fost ultima oara cand i-am vazut.
Pana saptamana trecuta.
S-au cocotat iarasi, unul in stanga, celalalt in dreapta.
***
- E mica, ma, e urata, e saraca, e vai de capul ei de nenorocita!
Il privea grav, cu ochii dilatati, expandati, deloc increzatori, imprumutati cumva de la o pisicuta Manga. "Nu, e doar putin schimbata. Uite ca pe conul vulcanic stau aceleasi ziduri, strazile duc intr-aceleasi locuri, la tine in camera e aceeasi vraiste!" Da. Erau tristi.
- Bai, fraiere, ca ai lasat-o e cel mai bun lucru pe care il puteai face! Nu vezi cata saracie, cata incropeala la un loc? Nu vezi, ma, cat de mica era camera ta?!? Nu mai privi cu inima, bai puta, deschide dracu' ochii aia de copil prost!
Nici nu ar fi fost nevoie sa ma uit la el. La celalalt. Am simtit, pur si simplu am simtit, poate ca am facut aceleasi gesturi si de aceea, nu stiu, dar am simtit cum i s-au frant aripile cu fosnetul rochiei de mireasa de pe vremea bunicii si am plecat deodata capul. Capul sau frumos. Cap plecat, induplecat. Nu mai era atat de alb ca in alte dati. Se stravezise. Ei se stravezesc la fel cum se strepezesc dintii nostri. "E adevarat, dar..." O data. De doua ori. A treia oara am stiut: a apucat sa vada cu ochii si s-a frant. Ingerul meu alb, care imi statea uneori pe umarul drept, a cazut. Pentru majoritatea conturilor de pe hi5, trebuie mentionat ca ingerii, cand cad, nu fac zgomot. Fac doar un vid enorm in suflet, oriunde ar fi pastrat acesta, in inima, in creier, in piept, in chiloti, in buzunar, in portofel, in ochi.
***
Nu stiu daca toti oamenii au ingeri pe umeri.
La mine, uneori, vin, ma rog, veneau cate doi.
Unul alb si frumos, celalalt negru. Frumos si asta, dar prea negru. Si galagios. Intotdeauna pus pe scandal si pe dat cu flit. Imi placea sa ii privesc. Imi placea sa ii ascult.
Am fost cateva zile "acasa".
De curand. In oraselul unde viata mea a dansat frumos. De unde poate am crescut eu, sau poate m-am schimbat - nu stiu, dar nimic nu mai era la fel. In cele din urma mi-am dat seama ca nu ma mai incapea. De la camera mea, pana la zidurile cetatii, nimic nu mai putea sa ma cuprinda.
M-a intristat. Pentru ca, desi eu nu mai incap, inima mea se simte in largul ei.
***
Acum, astept urmatoarea intalnire cu ingerii mei.
Sper sa nu apara doar cel negru. Pot fi chiar si doi ingeri negri, dar macar inca unul alb, pe umarul stang.
