Ce
linişte era în țipătul hintelor,
câtă
culoare în praful ridicat de inimile crude
pline de
sânge proaspăt de mamă,
de tată,
de hienă
flămândă de dragoste!
Se opreau
o secundă
şi ne
priveau cum murim
fără
milă, frică sau alte sentimente poetice,
strict
îngrijorați că nu vor ajunge
la masă,
la somnul
lor dulce din brațele noastre.
Încă două
minute, încă un pic,
încă o
muşcătură din existența noastră patetică:
nu se
lăsau duşi când noi ne prețuiam ultima clipă
la
valoarea unui maieu transpirat
fericiți
că
respirăm la un loc cu mulțumirea lor.
Întoarce-mă!
Întoarce-i! Opreşte-te clipă
mai
înainte cu o clipă, mai târziu ca prea târziu,
ia-ți
sufletele noastre, ale lor, toate
tot ce nu
ai consumat din milă sau prea plin,
la
pachet,
cât noi
mai stăm să ne încălzim în râsetele lor.
