Street Delivery.

Verona e un nume frumos. Suna aparte. Iti umple gura intr-un fel in care gandesti ca mananci pepene galben. Si liniste. Am uitat de liniste. Verona are sunetul linistii.

Daca ai mers vreodata pe o strada veche din Bucuresti, intr-o amiaza de vara, stii despre ce fel de liniste vorbesc.

Daca numele meu ar fi fost Verona, as fi fost si eu pictor.

Asa, am fost doar trecator, la propriu, pieton mai precis, pe o strada inchisa pentru masini dar livrata unor oameni. De obicei mi se intampla sa apar la spartul targului, la fel a fost si de data asta. Pe dupa-masa, duminica, la ora cand greu se isca mustele, ce sa mai vorbim de precupeti, treimea a iesit sa guste niste liniste pe strada destinata oamenilor.

Atat numai ca la spartul targului nu te mai alegi decat cu ramasite. Pe masa, sub masa, imprastiate. Si ramai cu un gust ceva mai amar decat te asteptai.

Calcand orgoliile veroneze dintr-un capat intr-altul am ramas cu frumusetea unei idei, cu haosul ideii puse in practica, cu cateva mii de nuante explodate in soarele de iulie din iunie, cu praf, mult praf, cu gura-casca si cu multi, multi copii visatori carora nu le spune nimeni ca visele frumoase arata altfel la lumina zilei, ca nu toti cei daruiti sunt si alesi dar mai ales ca eleganta este in atitudinea cu care stai direct in praful de pe jos.

A da oamenilor o strada nu e o tema.
A da oamenilor o strada este un pretext.
Dupa 3 ani de livrari, ma asteptam ca o idee de la marketing sa imi vanda organizat, civilizat, cald, frumos, inteligent, creativ si foarte nisat strada Arthur Verona.

O barca pe o apa e un pretext.
Un violonist, traindu-si muzica intr-o barca pe apa este o tema de creatie.
Verona stia asta.

Veronezii doar pe alocuri au inteles-o.

Mai multe poze de la sfarsitul livrarii, aici.