Daca ar fi liniste in birou, si nu e, sunt convins ca as citi partitura tocurilor cu care imi masoara torsul, de-alungul crestei vertebrate, mult mai alert si mai apasat inspre baza gatului.

Ii simt extremitatile flexibile scormonind intre feromoni, alegand delicat urma celui mai dulce dintre ei. E aici in fiecare vineri, incepand cu ora pranzului, ca o gustare frugala de Dorobanti consumata in fiecare zi de alt mitocan. M-am obisnuit. Chiar imi place. De fapt... este, recunosc, usor excitant cand primul toc striveste intaiul epiteliu: a venit, e aici! Fulgerator decad intr-o lesa de piele, sub un fleic de lac, calusat, nadusind si respirand in patru labe la discretia promisiunii urmatorului pas.

Nimic nu mai opreste apoi sadismul cu care striveste fiecare minut care mi-a mai ramas. Umeri. Gat. Spate. Piept. Brate. Antebrate. Scalp. Nu scapa un mm. Nu uita o unghie. Nu iarta niciun corpuscul al lui Pacini. Nimic. Deloc. Nicicand.

La inceput nu am inteles. Lotul limitat de celule cenusii se impotrivea din rasputeri tuturor impulsurilor, indiferent de retea, indiferent de tarif. Acceptarea a aparut deodata cu experienta. Acum e deja o perversiune.

E vineri astazi.
Tocurile Furnicutei de Vineri framanta ca de obicei derma mea in jocul asta pervers.
Happy weekend everyone!