Dintr-una-ntr-alta am ajuns pe blogul lui "Dumnezeu n-apare la stiri".Curios, evident, de ce nu apare si de ce ma lasa dimineata de dimineata intr-o ureche cu marsul asta crestinesc-razboinic si in doi ochi cu numarul de inmatriculare din fata mea.
Am crezut ca am intrat la parterul unui alt blog, insa ceva mai tarziu m-am lamurit ca da, profilul se aplica pe text. Ascetul vorbeste singur cu Dumneazeu cu credinta ca il vor auzi si altii. Am citit si comentariile; supriza, unii il asculta!
As vrea sa imi spuna cineva de unde atata traire patimasa pentru arta si de ce o confundam mereu cu inspiratia divina. Poate e diabolica. Poate e un neuron in plus sau un dezechilibru gravitational pe emisfera stanga. De ce ar fi Dumnezeu mai mult in unii decat in altii cand vine vorba de talent? Poate ca Mozart s-ar incadra in job profile-ul artistului inspirat de Dumnezeu, dar Picasso? Dali? Divini in arta, scaraotchisti in viata. Jumatati de masura in opera Lui? Serios?
Credem si suntem deprimati? Pesimisti? Ingusti? Non-liberali? Fanatici?
Credem si suntem prosti?
Nu imi inchipui cum arata Isus, dar Dumnezeu e sigur jovial, cu ochi stralucitori si veseli, pus pe sotii si pe sfaturi, lasandu-te sa te dai cu capul de grinda de atatea ori pana cand inveti singur sa te feresti. Dumnezeu e destept. Oamenii lui Dumnezeu sunt destepti. Genul ala de desteptaciune nativa, nonrobotica, calda. Genul asta de om!
In fine, neasteptat.
Marketingul de razboi poate fi si personal branding. Ca tot avem campanie in licee.
"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu