Nimic mai dificil decat sa revii in punctul de echilibrul cand marginile zdrentuite ale unei tradari inca supureaza. Fixezi mental muschii buzelor si incerci sa ii contracti. Doar ca greutatea din suflet, cea care nu iti lasa plamanul sa respire suficient, atarna, nesimtita, obraznica, obscena, tragand in jos pleoape, buze, vise. Esti inexplicabil atras de orice miscare ritmica: cursorul care blink-aie, led-ul unui TV in stand-by sau tagara fosforescenta a ceasului Police care iti spune 'nu, nu, nu, nu, nu e adevarat, nu, nu'.

Dedublat, ai avea imaginea unei normalitati ganditoare, insa nedublat fiind, stii cu exactitate ca dorinta de a mai face ceva horcaie. 

Ai lasa gramada de carne pe marginea patului si nu ai lua cu tine decat irisii in incercarea de a descoperi ceva suficient de excitant in alta parte. Nu neaparat aici. In palpabil. Poate sa fie si altundeva. Altceva. Altcineva. O chestie care sa te faca sa zambesti o secunda. Atat cat sa uiti. Un clovn ceva. Unul mai putin defect decat tine.

Exista clovni care nu sunt atat de tristi. Carora coltul gurii nu le cade deodata cu cortina. Clovni cu o cabina de machiaj calda infierbantata de o Colombina cu suflet bogat, in care lacrimile sunt supte instantaneu de pudra alba care il imbraca, dorindu-si cu nerabdare ritualul de crucificare.

Daca destinul te-a strecurat intre ei, ai grija!

Degradarea prin tradare este un dignostic comun.