Mi-am notat aseara pe un capat de nerv doua ganduri: eu si eu.

Primul se referea la mine, sa nu uit sa imi dedic astazi o serie de minute, fie ea si circulara. Cel de-al doilea, neasteptat, se referea la mine, sa imi aduc aminte ca astazi, cu orice risc, ar trebui sa pastrez doar pentru uz personal un numar de minute, fie el si impar.

Surprinzator, a tinut.

In seria circulara de minute am rememorat toate dezamagirile din ultimile zile si am descoperit ca lumea se misca intr-adevar mai repede in zilele noastre, astfel ca nu mi-a ajuns un cerc complet de minute pentru a inchide in el tradarile, tristetile, vanul si nelinistea.

Mai tarziu, cand am reusit sa imi aloc si numarul impar de minute, cu un efort substantial am reusit sa impun vidul ca stare de spirit per interval. Deloc surprinzator, data fiind relativitatea proceselor fizice, mi-a lipsit un minut pentru a stoca vidul in toate nisele intercelulare care imi sustin structura. Ceea ce demonstreaza ca in transpunere impara intotdeauna va lipsi ceva. Eu ii spun unitate.

Oricum, o zi plina.