Pietrele in care te-ai tăiat sunt în urmă,
Diminețile în care ai crescut atârnă de copaci,
Din visele adunate cu grijă nu mai e decât o brumă!
Ce faci?
Tu? Te-ai arunca înainte, o ştiu.
Ştiind că voi păşi pe umbra urmei tale,
Deloc nelinişte având sau frică de pustiu
Sau chiar asupra vrerii mele vreo întrebare.
O ştiu...
Dar eu? Mie, căruia nu-mi permit,
Nu-mi închipui, posibil nu îmi este să mai rezist
Când tu doar te-ai ascunde după voal cernit,
Cum aş putea eu tu neurmându-mă să mai exist?
Eu? Nu-mi.
Eu în capătul lumii cred tăcut
Ca în locul în care înțelegi că iubeşti pietrele ascuțite,
Că lacrimile sunt pentru diminețile care au trecut,
Că revisând vei regăsi tumultul dorinței amuțite.
Eu? Cred.
E capătul lumii şi eu te întorc,
Înainte ca tu să ajungi să-i treci hotarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu