ochii tăi se înserează,
iar dedesubt, pielea în care ţi-ai strâns oasele
se încreţeşte la tâmple ca un giulgiu.
ţi-e somn, dragul meu, văd:
unghiile tale se-ntăresc,
şi nu mă mai sărută până la sânge
îmbrăţişând, strangulând, iubind a prăpăd.
şi ţi-e frig, dragul meu (şi mie):
linia buzelor tale seacă,
unind de-acum cerul cu pământul
prin podul palmei tale stângi, străvezie."
nu, draga mea. mi-e dor.
şi mi-e frică. şi nu tremur.
dar mi-e ciudă că acum, dintr-odată,
doar eu, în sfârşit, am voie să zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu