pe prosop, în şoaptă

eşti o târfă, îţi spun;
ţi-aş spinteca peştele
şi l-aş jupui de solzii
strălucitori din buzunare

târfa ce eşti! îţi strig,
ţi-aş umple pântecele
supracopulându-l cu plozii
nesupţi în nenăscare,

târfo terfelită, îngaim,
ţi-aş scuipa toate scâncetele
între sânii pătaţi de ambrozii
scuturate din ochii dracilor de mare

târfo ce-mi eşti, târnosito!
nu-mi ajung îndeajuns descântecele
cu care îţi vinzi lasciv antipozii,
şi nici nu cred că te doare,

târfo, îţi strig!, târfo, îţi gem:
agaţă-te de mine, de peştele
descuamat de icre pe stabilopozii
unde se încalţă sirenele cu două picioare!

căci de e să mă scapi, târfo,
îmi voi smulge cârligul cu cleştele
prin buze până la marginea cozii,
eviscerându-ma necomestibil sub soare.