vineri, 27 ianuarie 2012

pe masă, o scrisoare. în picioare, eu.


lasă
că tăcerea din casă
nu se dizolvă,
chiar dacă-ţi mormăi tu
scuzele,
şi uite
că mie nu mai îmi pasă
cât se rezolvă
dacă-ţi mesteci tu
buzele!


dar află
că ochii nu mă mai lasă
să nu scot o vorbă,
de când le-ai blocat tu
ecluzele,
şi vezi
cheile alea de pe masă?
s-a închis nu o boltă
când ţi-ai şoptit tu
obuzele...


înţelegi?
nu sunt o unghie roasă
scuipată cu voltă
până schimbi tu
autobuzele,
şi nu,
nu am chef de o dragoste falsă
simulată cu poftă
când nu-ţi mai găseşti tu
muzele!


atât.
ca o măsea încet scoasă.
sau o revoltă.
înăbuşită. cum faci tu.
cu archebuzele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu