G.O.O.

Ma intalnesc cu ei intotdeauna cand ma intorc din vacante. Sunt aceeasi, la fel de comuni precum transportul in comun, la fel de ordinari precum cea mai ordinara editie Libertatea.

O broderie fina se coase intepatura cu intepatura pe toate epiderma mea detoxifiata de praf, in tenul meu imbuibat de sare, anuntandu-mi fiecare nerv ca sunt din nou printre ei. Visele se pot incheia, happy sau unhappy ending - nici nu mai conteaza, grozavia obisnuitilor oameni este perpetua, nu are vacanta, nu are pauze, nu are nimic iesit din comun.

Stiu ca niciodata nu o sa fie altfel. Oriunde as fi cu o zi inainte, survoland miliarde de boabe de nisip sau alimentand pompieristic cardul cu pixeli care mai de care mai plini de rezolutii futuristice, urmatoarea zi ma arunca fara mila intre ei, intre dintii lor scrasnind de indiferenta, intre filele lor jalnic plumbuite cu sani si sange rasfoite spasmodic pana la zece statii de metro distanta, intre chipurile lor nici macar inchipuite.

Groaznicii Oameni Obisnuiti.

Sunt in stare de multe numai sa nu ma obisnuiesc cu ei.