Cand se sting, ochii sunt mai limpezi ca niciodata. Cand nu mai ai nimic, esti mai liber ca niciodata. Cand te imbolnavesti, esti mai viu ca niciodata.

In balansul dansului zilnic, partea grea, intunecata este cea mai vibila si irisul tau o percepe imediat. Involuntar. Fara efort, raul se instaleaza pe orbitele tale si te asfinteste. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. E un dat. Simplu. Accesibil. Raul este accesibil. Greul este la indemana. Raul e bine, confortabil.

La un punct de echilibru distanta, binele sufera de subexpunere. Ar putea fi la fel de simplu, dar nu este ergonomic desenat. Trebuie sa dai cateva comenzi de control. Sa setezi in bios cateva linii de comanda. Sa dai esc de mai multe ori sau daca nu reusesti asa, sfantul ctrl+alt+del o data. In caz de forta majora, de doua ori. Ca sa fie lumina, este necesara o sursa calda. Exterioara, ca un soare, sau interioara, ca un suflet. Iti cere efort, iti cere sa faci ceva. Nu mare lucru, dar sa faci.

Poti sa te scufunzi nefacand nimic, dar poti sa rezisti, macar o vreme, facand pluta. Cel putin ai privilegiul de a privi in sus. Catre cer. Catre lumina.

E usor. Doar intoarce capul catre parte luminoasa.