Mi-am dat seama ca nu stiu nimic.

Ca tot ce am acumulat imi da dreptul sa imi asum idei preconcepute, dar in fapt, ceea ce va sa fie nu imi este la indemana. Uneori in marea dezordine energetica, coincidental se potriveste. Deseori habar nu ai cand vine, cum vine. Cine vine. De ce vine.

Iar acum, ca a venit, sincer fiind, putin imi pasa de ce. Ma bucur ca un roi de licurici pe orbita becului din prispa si in bucuria asta dementa uit. Cat mai multe. Cat mai rele. Uit. Uit. Uit.

Ma ghiftuiesc cu graunte de lumina din irisii ei si trag in piept cat mai multe atmosfere din aroma ei de nou venit. Mi-ajunge cat sa nu imi mai pese de colaterale.

Acum, cand universul il divid deloc egal la 3, recunosc ca nu stiu nimic.

E ok.