Daca il masor, pare ca ma cuprinde. In curgerea lui antifonata, strecurandu-se intotdeauna in directia nepotrivita, poti crede ca este suficient. Niciodata. Oricat l-ai dilua, oricat te-ai disipa in fragmentele sale nu te cuprinde. Te acopera, ce-i drept, intotdeauna pana peste cap, dar nu te cuprinde.

Valabil pentru versiunea individuala.

Cand in alcatuirea ta apare 2, nu se divide precum inconstienta ta constientizeaza. E acelasi. La fel de lung cat sa nu iti ajunga, la fel de lat cat sa nu te cuprinda. Mai relaxat. Usor flexibil. Moale. Dar acelasi. Multiplicarea iti da siguranta si putere ca o fleica sangeranda pentru tunul care iti saruta tampla cu gura lui mirosind a tutun. Tutun de tun.

In completarea la 3, tot ceea ce parea ca acopera se lafaie descoperit. Cuprinsul necuprins. Ajunsul neajuns. Nimic flexibil, nici urma de relaxare. Acum. Acum. Acum. Da, traiesti. Da, in sfarsit stii asta. Doar ca marginea care iti parea de neatins este atat de aproape. Nu trebuie sa il mai masori pentru ca irisul contractat vede limpede ca nu iti mai ajunge pentru cat vrei sa te intinzi.

Tu.

+1.

+1.

+.......