nepregătit de tipar

debordând de rictus,
cactusul

scurmă unghia sub unghie,

cu gândul înnodându-se frânghie,

să atârne în ştreang

humusul.

brazda (proasta!) răstoarnă,

ridată,

irişii isteric încovoiaţi

supt acida aversă crizată,
înămolită-n ideile
-scuipaţi.

şi adevărul doare undeva,

la mijloc,

pe bigul umilinţei noastre,

unde cordul nu poate face troc

cu acordurile

proaste.